Manipularea din presa, incotro?

Demisiile in lant de la cotidianul Gandul dovedesc faptul ca cititorii nu mai au nevoie de jurnalisti care sa le spuna ce e bine si ce e rau, adica a scazut gradul de manipulare.

Pe piata exista cinci mari cotidiene sa zicem politice (adica prin eliminarea tabloidelor si ziarelor sportive), avand in vedere cine sunt patronii lor, cei mai mari moguli: Jurnalul National al lui Voiculescu, Evenimentul Zilei al lui Ringier, Adevarul lui Patriciu, Gandul lui Sarbu si Cotidianul lui Vantu. Totusi doar primele doua ziare din aceasta lista au vanzari acceptabile, restul fiind cu mult in spate, desi patronii lor au cel putin la fel de multe resurse financiare.

Eu zic ca explicatia se datoreaza faptului ca primele doua cotidiene sunt partizane pe fata din punct de vedere politic. Restul ziarelor au crezut ca vor avea cititori mai multi pentru ca duc o politica editoriala asa zis echidistanta: de exemplu la Cotidianul in fiecare zi exista cel putin un editorial pro-Basescu si unul anti-Basescu, iar la Gandul, CTP scrie o data un editorial anti-Basescian, alta data anti-adversarii lui Basescu. Chiar si Adevarul, incercand sa momeasca partizani ai lui Basescu, mai abordeaza subiecte de genul “afara cu sobolanul (Orban)”

Acesti jurnalisti nu si-au dat seama ca cetatenii echidistanti din punctul de vedere al optiunilor politice nu mai au nevoie sa citeasca analize impartiale pentru a-si forma un punct de vedere, in schimb cei care sunt intr-o tabara sau alta, vor sa citeasca ceea ce le convine.

Asa este si in Occident: fiecare cotidian care se axeaxa pe analize politice se situeaza pe fata de partea unei tabere politice. Cea mai mare greseala a jurnalistilor (din prisma vanzarilor) e sa incerce sa fie impartiali. Daca vor neaparat sa momeasca sustinatori dintr-o parte sau alta, trebuie sa se vopseasca in totalitate ca fiind adeptii acelei tabere, si-apoi, eventual inainte de alegeri sa schimbe macazul. Dar pentru asta e nevoie de mult tupeu si talent. Un singur jurnalist a reusit sa faca asta: Ion Cristoiu. In perioada 1992-1996 a jucat rolul de oponent al lui Iliescu, iar dupa ce acesta a fost la anaghie (pierderea alegerilor din 1996), jurnalistul a schimbat taberele, insa cu o mare doza de credibilitate, contribuind la ingroparea definitiva a CDR.

Asa se explica si de ce Jurnalul e in fata Evenimentului: pentru ca este in totalitate anti-Basescian, insa in EVZ mai sunt strecurate uneori si articole anti-Basesciene. Plus ca minoritarii din viata reala au tendinta sa se adune laolalta in viata virtuala.

In orice caz, e imbucurator faptul ca oamenii nu mai au nevoie de lideri de opinie care sa le spuna ce e bine si ce rau, indiferent ca e vorba de jurnalisti sau politicieni. Daca vor sa-i asculte, vor ca acestia sa le spun ceea ce deja ei cred, astfel nefiind vorba de o manipulare.

Autobagarea in seama a lui CTP

Cristian Tudor Popescu si-a anuntat demisia de la conducerea ziarului Gandul dand de inteles ca nu se intelege cu patronul ziarului, Adrian Sarbu. Nu e clar in ce consta aceasta neintelegere: implicarea patronului in politica editoriala sau la remuneratia jurnalistului. Eu mai degraba cred ca e vorba de aceeasi schema pe care CTP a folosit-o in momentul in care si-a dat demisia de la conducerea CRP, doar pentru a fi bagat in seama si apoi sa candideze din nou (dupa ce in prealabil anuntase ca nu candideaza). Se pare ca in ultima vreme credibilitatea lui CTP a scazut dramatic, in ciuda tentativelor de resuscitare cum ar fi premiile de la Realitatea lui Vantu si invitatiile la comentarea unor subiecte importante, intr-adevar in contextul scaderii credibilitatii presei per ansamblu, acest lucru impingandu-l pe jurnalist sa foloseasca din nou acest truc: demisia urmata probabil de rugamintea colegilor si a patronului (evident insotita de un bonus substantial la salariu), si hotararea extrem de dificila (sic!) de a ramane totusi la ziar. Cert este ca toata manevra aceasta chiar daca il va pune temporar in fata reflectoarelor ii va scadea si mai mult credibilitatea.

Care e televiziunea viitorului?

Se implinesc 10 ani de cand Dan Diaconescu apare pe o televiziune nationala aproape seara de seara. Desi investitiile sale sunt minime, reuseste sa-i bata mereu pe concurentii sai. Adversarii sau mai bine zis indiviosii din presa au incercat sa-l catalogheze in fel si chip; una dintre aceste etichete puse OTV-ului este cea de “prima televiziune tabloid”, dand vina pe atractia oamenilor pentru scandal. OTV, mai bine zis in ceea ce priveste emisiunea lui Dan Diaconescu, este o televiziune interactiva; pur si simplu restul concurentilor nu folosesc aceasta reteta extrem de simpla si ieftina pentru a face rating; deoarece asta de fapt starneste interesul spectatorilor: faptul ca invitatii sunt oameni ca si ei, ca pot chiar ei sa intervina telefonic sau sa trimta mesaje cu probabilitate mare de fi citite. Subiecte de tip tabloid sunt abordate si de alte televiziuni, cum ar fi cele din trustul Antenelor, insa cu audiente cel mult modeste. Pe forumurile ziarelor se poate vedea pofta oamenilor de rand de a-si da cu parea despre orice; darmiteri daca pot sa intervina telefonic, interesul devine mult mai mare.

Deci OTV foloseste aceasta reteta pe care nu o folosesc altii si automat nu are concurenta. Culmea e ca Diaconescu face emisiunile la misto; daca cineva ar vrea sa faca o televiziune cu intr-adevar interactiva, l-ar face knock-out. Si totusi de ce n-o face? Ar fi atat de simplu si ieftin! De ce prefera sa faca emisiuni plictisitoare cu politicieni? Probabil pentru ca patronii acestor televiziuni nu din rating fac bani, ci din faptul ca mai marii zilei se plimba pe la televiziunile lor, acestia devenind astfel mai mult sau mai putin dependenti de patronii respectivi.